CSA Steaua-Concordia Chiajna: oaspeții și-au schimbat antrenorul
de Levente Balint
Startul ineficient de sezon a făcut ca Ilie Poenaru să fie schimbat din postul de ”principal” al Concordiei Chiajna. Înaintea etapei a 10-a, ilfovenii sunt abia pe 16, cu 11 puncte, iar joi au o deplasare foarte complicată. Alb-verzii merg în Ghencea, acolo unde CSA Steaua nu a pierdut în 2024 și este pe 4, cu 17 puncte.
În ultimul duel direct, din 14 august, Concordia a trecut de bucureșteni la 11 metri, după ce a fost 0-0 la finele celor 120 de minute de joc, într-un meci din Cupă. Anul trecut, în sezonul regulat, a fost 0-0 la Chiajna, pentru ca steliștii să învingă în play-out, acasă, cu 2-0.
Din opt meciuri directe, Concordia a trecut o singură dată de CSA Steaua într-un meci în care nu s-a ajuns la lovituri de departajare. Chiar în prima dispută directă, în 2019, chiajnenii au învins pe terenul ”militarilor”, cu 2-1, după prelungiri, într-un duel din Cupa României.
CEA MAI BUNĂ APĂRARE DIN L2
Liderul Csikszereda și CSA Steaua București sunt singurele formații din L2 care încă nu au pierdut în acest campionat. Mai mult, echipa lui Daniel Oprița are cea mai bună apărare din eșalonul secund, cu doar trei goluri primite. În același timp însă, roș-albaștrii au un atac ”zgârcit”, înscriind doar de șapte ori în nouă runde!
Gazdele din 17 octombrie vin după două egaluri succesive: 0-0, acasă cu Csikszereda, respectiv 1-1, la CSM Slatina.
Ultima înfrângere acasă pentru CSA Steaua este cea din 30 noiembrie 2023, 0-1 cu Corvinul.
O VICTORIE ÎN PATRU ETAPE
Plecarea lui Ilie Poenaru a fost clară după ultimul meci, 0-0, acasă cu CSC Dumbrăvița. Alb-verzii au numai un triumf în ultimele patru runde, un 1-0 chinuit, acasă cu Metalul Buzău.
Deocamdată, Concordia va fi condusă interimar de legendarul Ion Dumitru, cel care în ultimele săptămâni a fost director tehnic la ilfoveni.
Chiajnenii nu au decât o victorie reușită în ultimele cinci deplasări, un 2-0 la Viitorul Târgu Jiu, în 25 august. Dar, această victorie le va fi inutilă, gorjenii urmând să fie excluși din campionat.
Atenție: patru din ultimele cinci meciuri ale Concordiei au avut rezultate la o diferență de cel mult un gol.
foto: www.sportpictures.eu