Craiova-Rapid: oltenii vor să-și joace șansele la titlu până la capăt
de Levente Balint
Cu patru runde înainte de final, Universitatea Craiova a rămas la șase puncte în spatele liderului FCSB. Oltenii sunt pe poziția secundă, cu 36 de puncte și vor să obțină o victorie care să le mențină speranțele la titlu din punct de vedere matematic. Oaspeții de vineri mai au șanse minime de a mai prinde măcar barajul de Conference League. Rapidul ocupă ultimul loc din play-off, cu 28 de puncte.
MECIURI ECHILIBRATE ÎN ULTIMII ANI
Am avut jocuri strânse între adversarele de vineri, în ultima perioadă.
În sezonul regular, a fost 1-1 la Craiova, pentru ca apoi, în Giulești, Rapidul să se impună cu 1-0. În turul din play-off, alb-albaștrii au învins cu 2-1 în capitală, grație unui gol spectaculos marcate de Mitriță în cel de-al patrulea minut adițional.
Fiecare din ultimele șase partide s-a încheiat cu un scor la o diferență de cel mult un gol. Iar cinci din aceste șase jocuri a avut ”GG” la final.
Ultima victorie rapidistă din Bănie datează din 31 iulie 2022, 1-0.
UN SINGUR EȘEC ACASĂ
Echipa lui Mirel Rădoi și-a stricat o mare parte din șansele la titlu după ce în etapa anterioară a cedat cu 1-2 la ”U” Cluj. În ultimele cinci dispute oficiale, Universitatea Craiova a înregistrat doar o victorie, un 2-0 la Dinamo, în 21 aprilie.
Doljenii vor să-și fructifice avantajul terenului propriu, acolo unde au agonisit zece din cele 17 victorii din acest campionat. Singura înfrângere acasă a venit în 1 decembrie, 0-2 cu CFR Cluj.
În plus, ”juveții” au o rată ofensivă bună acasă, acolo unde au înscris de 31 de ori în 17 jocuri din actualul campionat.
TREI EȘECURI OFICIALE LA RÂND
Rapidiștii sunt la trei înfrângeri consecutive la nivel competitiv. După un 1-2 în semifinalele Cupei la Hermannstadt, elevii lui Marius Șumudică au cedat acasă, tot cu 1-2, în campionat, cu FCSB.
Singura victorie reușită în play-off de către alb-vișinii este cea de pe teren propriu, 1-0 cu Dinamo.
Giuleștenii au numai trei victorii în deplasare în tot campionatul. Totuși, este de remarcat că șapte din ultimele opt dispute din Superliga în care a fost implicat Rapidul am avut scoruri la o diferență de cel mult un gol.
foto: www.superliga.ro