Craiova – Mainz: Știința caută gloria pierdută într-un meci crucial pentru Europa
Joi seară, sub lumina reflectoarelor de pe Ion Oblemenco, Craiova se pregătește de ceva mai mult decât un simplu meci. În Bănie vine un adversar greu, dar asemenea provocări nu sperie pe nimeni. Fotbalul la Craiova se trăiește cu nerv, cu inimă și cu acel spirit aparte care face din Universitatea mai mult decât o echipă. Iar împotriva lui Mainz, Știința are ocazia să scrie un capitol pe care suporterii îl așteaptă de-o generație.
Primul meci european pentru Coelho, șansa să scrie istorie
Pentru Universitatea Craiova, ultimele săptămâni au fost un carusel cu decizii grele, emoții intense, un antrenor plecat și un altul nou-venit. Plecarea lui Mirel Rădoi a fost un cutremur în vestiar, iar înfrângerea cu UTA Arad a pus capăt celui de al doilea mandat al lui Rădoi în Bănie.
Știința a plecat la un nou drum cu Filipe Coelho. Portughezul a debutat cu un 2-1 muncit împotriva lui FC Argeș. Iar acum vine adevărata provocare, Mainz.
Fanii Craiovei încă nu pot să uite atât de repede victoria cu Rapid Viena, prima victorie din faza principală Conference League.
Carlos Mora încă se luptă cu o problemă musculară, Mihnea Rădulescu nu e recuperat după problemele la genunchi. Dar Craiova are mereu în spate ceva ce nu apare în raportul medical. O energie care se aprinde atunci când tribunele strigă din toată ființa lor.
Perfecți în Europa, la retrogradare în Bundesliga
Mainz vine în Bănie cu un aer de forță continentală cu trei victorii din trei meciuri în Europa, inclusiv un 2-1 contra Fiorentinei. Henriksen a reușit să transforme echipa într-o surpriză plăcută a competiției, o formație capabilă să câștige cu orice adversar ar avea în față.
Dar succesul european a venit cu un preț dureros. În Bundesliga, Mainz este pe locurile retrogradabile. Doar șase puncte din 11 etape, o singură victorie și un sentiment tot mai apăsător că lupta pentru supraviețuire e inevitabilă. Egalul smuls pe final cu Hoffenheim a fost doar un colac de salvare temporar.
În plus, problemele medicale afectează și din lotul germanilor. Anthony Caci încă suferă din cauza unei accidentări la coapsă, iar tânărul Maxim Dal continuă recuperarea după problemele la genunchi.


