Contribuie Lyon la schimbarea liderului din Ligue 1?
Avem o etapă tare în Ligue 1 înainte de ultima fereastră internațională din 2025. Lyon - PSG, Monaco - Lens și Strasbourg - Lille sunt cele mai importante meciuri din runda a 12-a, iar acestea, alături de Marseille - Brest pot contribui la schimbarea liderului. În momentul de față, primele șase sunt despărțite de doar patru puncte (cu etapă în urmă erau doar două puncte între primul și al șaselea loc), iar ultimele șase, de doar trei.
PARIS FC - RENNES
Paris FC era să ajungă la trei înfrângeri consecutive, săptămâna trecută. După ce a pierdut cu Lens și Nantes, nou-promovata a fost condusă cu 3-0 de Lyon după o oră de joc. A revenit, a salvat un punct, după care a bifat prima victorie după o pauză de aproape o lună. Pe 1 noiembrie, echipa lui Stephane Gilli a produs surpriza la Monaco, impunându-se cu 1-0. E din nou în zona de mijloc a clasamentului, dar nu se poate relaxa, având doar cinci puncte peste locul de baraj. Urmează însă un nou joc din care Paris FC vrea să scoată ceva, chiar dacă Ikone și Sangui sunt în continuare accidentați, iar Vincent Marchetti și Hamari Traore, fost căpitan al lui Rennes, sunt incerți.

Franta - Ligue 1
Acum două săptămâni, Rennes a pierdut în fața lui Nice, pe teren propriu. A fost doar a doua înfrângere din acest sezon, după cea surprinzătoare de la Lorient, 0-4 în etapa secundă. Cu toate acestea Habib Beye era să fie demis, întrucât echipa merge sub așteptări, având și puține victorii. Săptămâna trecută, bretonii au ratat pe final victoria la Toulouse (2-2, al șaselea egal), dar s-au impus clar contra lui Strasbourg, cu 4-1, iar Beye a mai câștigat ceva timp. Rennes este însă tot la mijlocul clasamentului, la cinci puncte de zona europeană, astfel că are nevoie în continuare de rezultate pozitive. În momentul de față, lipsesc Mukiele și Ait Boudlal.
Echipele probabile:
Paris FC: Nkambadio - Chergui, Mbow, Otavio, Ollila - M. Lopez, Lees-Melou, Adama Camara - Kebbal, Krasso, M. Simon.
Rennes: Samba - Seidu, Jacquet, Brassier - Frankowski, Mahdi Camara, Rongier, Djaoui Cisse, Tamari - Lepaul, M. Meite.
MARSEILLE - BREST
Olympique de Marseille poate reveni, fie și temporar, pe primul loc, cu o victorie sâmbătă, contra lui Brest, având în vedere că e prima care joacă dintre echipele din vârf. OM nu trece însă printr-un moment grozav. După cinci victorii la rând, formația lui De Zerbi a ajuns să mai câștige un singur meci dintre ultimele cinci. E vorba de cel din etapa precedentă, 1-0 la Auxerre. În rest, în campionat, a mai pierdut puncte la Lens, unde a cedat cu 2-1, și acasă cu Angers, când a fost egalată în prelungiri. Iar, de la victoria de la Auxerre, a pierdut un joc în UCL, 0-1 cu Atalanta, acasă, după o fază controversată în ultimele minute. S-ar putea să fie o problemă de încredere la Marseille, iar asta se întâmplă într-o perioadă în care De Zerbi are în continuare mulți absenți. E vorba de Balerdi, Gouiri, Kondogbia, Medina, Weah, dar și suspendatul Ulisses Garcia.

Franta - Ligue 1
Stade Brestois nu a mai bătut pe nimeni de la finalul lui septembrie, când se impunea cu 2-0 la Angers. De atunci, a legat cinci etape fără succes, în care a scos trei puncte. În plus, în patru dintre aceste ultimele cinci jocuri, nu a marcat, excepția fiind un 3-3 cu Lorient. Dar, după eșecurile cu PSG și Le Havre, SB29 a reușit să o încurce pe Lyon, în etapa trecută, făcând 0-0. Vine acum cu gândul să ia ceva și de pe Velodrome, mai ales că are doar un punct peste locul de baraj. Eric Roy nu are probleme de lot, Kamory Doumbia fiind singurul absent cert.
Echipele probabile:
Marseille: Rulli - Pavard, Egan-Riley, Aguerd - A. Murillo, O'Riley, Angel Gomes, Emerson - Greenwood, Igor Paixao - Aubameyang.
Brest: Majecki - Lala, Chardonnet, S. Coulibaly, Locko - Chotard, Tousart - Mama Balde, Del Castillo, Mboup - Ajorque.
LE HAVRE - NANTES
Le Havre întâlnește un potențial adversar în lupta pentru evitarea retrogradării într-un moment foarte bun. Forma recentă a formației din Normandia îi dă speranțe că ar putea să se îndepărteze de zona retrogradării de care o despart acum patru puncte. Echipa lui Didier Digard a pierdut o singură dată în ultimele șapte etape, iar, în ultimele trei, a scos șapte puncte, fără să ia gol. După ce a pierdut cu 6-2 la Marseille, Le Havre a bătut cu 1-0 atât pe Auxerre, cât și pe Brest, iar, apoi, a făcut 0-0 la Toulouse. E și un moment bun din punct de vedere al disponibilității în lot, pentru că doar Samatta e absent.

Franta - Ligue 1
De partea cealaltă, Nantes o duce prost, câștigând o singură dată în ultimele opt runde. Vorbim despre victoria din deplasare, cu Paris FC, care a fost urmată însă de două înfrângeri. Săptămâna trecută, ”canarii” au pierdut cu 5-3 în fața lui Monaco, după care au cedat cu 2-0, pe final, acasă, contra lui FC Metz, care era pe ultimul loc. În acel joc, Luis Castro l-a pierdut și pe Anthony Lopes, însă speră ca fostul portar al lui Lyon să fie recuperat până sâmbătă. În schimb, Coquelin, Hong Hyun-seok, Lahdo și Lepenant rămân indisponibili.
Echipele probabile:
Le Havre: M. Diaw - Nego, Sangante, G. Lloris, Zouaoui - A. Seko - Abdoulaye Toure, R. Ndiaye, Kechta - Mambimbi, I. Soumare.
Nantes: Lopes - Amian, Awaziem, Tati, Cozza - Mwanga - B. Guirassy, Tabibou, Leroux, Abline - El Arabi.
MONACO - LENS
AS Monaco părea că începe să intre pe drumul cel bun, după ce Sebastian Pocognoli, în primele sale meciuri, nu a făcut decât să continue seria egalurilor lui Adi Hutter. Ulterior, formația din Principat a reușit să câștige cu Toulouse (1-0) și Nantes (5-3), însă, runda trecută, a pierdut surprinzător, acasă, 0-1 cu Paris FC. La mijlocul săptămânii, monegascii au reușit să scoată o victorie importantă în UCL, la Bodo, 1-0. La patru puncte de primul loc, ASM speră să rămână în zona Champions, însă Pocognoli se confruntă în continuare cu mari probleme de lot. Vorbim despre accidentările lui Ansu Fati, Pogba, Zakaria, Vanderson, Mawissa, Hradecki, Dier și Lamine Camara.

Franta - Ligue 1
Asemeni lui Marseille, Lens are ocazia să preia conducerea sâmbătă, întrucât e la doar două puncte de PSG, la fel ca formația din Vieux Port. De când a pierdut cu liderul, echipa lui Pierre Sage a avut puține sincope. A remizat la Rennes și a pierdut total surprinzător la Metz, la jumătatea săptămânii trecute, contra unei echipe care nu bătuse pe nimeni până atunci. Pare că și-a revenit rapid, întrucât duminică a câștigat cu 3-0 în fața lui Lorient - a patra victorie din ultimele cinci etape. Ținând cont că nu sunt probleme de lot, gruparea Sang et Or merge cu gândul la victorie la Monaco.
Echipele probabile:
Monaco: Kohn - Kehrer, Salisu, Caio Henrique - Teze, M. Coulibaly, Golovin, K. Ouattara - Akliouche, Minamino - Biereth.
Lens: Risser - Gradit, Baidoo, Malang Sarr - Aguilar, M. Sangare, A. Thomasson, Udol - Thauvin, Said - O. Edouard.
LORIENT - TOULOUSE
FC Lorient este într-o perioadă în care alternează înfrângerile cu egalurile. Săptămâna trecută, bretonii au încurcat liderul, făcând 1-1 cu PSG, însă, peste patru zile, au pierdut clar la Lens, cu 3-0. Sunt pe locul care duce la barajul de menținere în prezent, dar, dacă e să căutăm un lucru bun, putem spune că echipa lui Olivier Pantaloni nu a fost învinsă în două partide la rând de aproape două luni, din primele cinci etape. Duminică, Olivier Pantaloni va fi în continuare fără Trevan Sanusi, Bandiougou Fadiga și Bamba Dieng.

Franta - Ligue 1
După aproape o treime de campionat, Toulouse pare în grafic pentru o clasare la mijlocul clasamentului. Acolo e și în prezent, chiar mai aproape de Europa decât de retrogradare. ”Violeții” n-au pierdut decât o singură dată în ultimele șase etape, la Monaco, acum două săptămâni, însă nici n-au mai btătu pe nimeni de la duelul cu fosta ”lanternă”, Metz, 4-0, pe 19 octombrie. Vin acum după remizele cu Rennes și Le Havre și speră să obțină mai mult la Lorient, chiar dacă Donnum va fi suspendat. Schmidt și McKenzie sunt alți absenți ai lui Carles Martinez Novell.
Echipele probabile:
Lorient: Mvogo - Igor Silva, Talbi, Yongwa - T. Le Bris, A. Ebong, Abergel, A. Kouassi - Tosin, Dermane - M. Bamba.
Toulouse: Restes - D. Sidibe, C. Cresswell, Nicolaisen - Messali, Casseres, Sauer, Methalie - Gboho, Magri - Emersonn.
ANGERS - AUXERRE
După ultima pauză internațională, Angers s-a comportat decent. A reușit să lege trei meciuri fără eșec, după ce egalurile scoase pe final cu Monaco și Marseille au încadrat victoria cu Lorient. Runda trecută, echipa lui Alexandre Dujeux a pierdut la Lille, dar a făcut-o decent, cu 1-0. Astfel, reușește să se mențină deasupra liniei, cu zece puncte, unul peste locul de baraj. Duminică, vizează trei puncte, având în vedere că nu există nici absenți cerți.

Franta - Ligue 1
Auxerre merge din ce în ce mai prost și a ajuns pe ultimul loc după ce a scos un singur punct în ultimele șase etape. După remiza de la Rennes, echipa lui Christophe Pelissier a pierdut însă fără să mai marcheze cu Le Havre, Strasbourg și Marseille, iar antrenorul de 60 de ani riscă să fie dat afară dacă nu se întoarce cu trei puncte de la Angers, mai ales că urmează această pauză de două săptămâni. Duminică, Sinaly Diomande va fi suspendat, în timp c El Azzouzi și Siwe lipsesc din cauza unor accidentări.
Echipele probabile:
Angers: H. Koffi - Arcus, O. Camara, Lefort, Ekomie - Belkebla, Abdelli - Raolisoa, Mouton, Abai - S. Cherif.
Auxerre: D. Leon - Casimir, Senaya, Sierralta, Akpa, G. Mensah - I. Osman, Owusu, Danois, Namaso - Sinayoko.
METZ - NICE
În primele nouă etape, FC Metz obținuse doar două puncte și părea că pierde deja contactul și cu penultimul loc. Până săptămâna trecută, formația din Lorena legase trei înfrângeri clare, 0-3 cu Marseille, 0-4 cu Toulouse și 1-6 cu Lille, iar Stephane Le Mignon era aproape demis. Metz s-a transformat însă în ultimele două etape și a reușit să scoată șase puncte. Mai întâi, a bătut-o pe Lens, cu 2-0 acasă, apoi s-a impus cu același scor și la Nantes, obținând primele puncte afară. Încă e pe loc retrogradabil, dar la doar un punct de poziția de baraj, iar starea de spirit este alta, iar asta s-ar putea să conteze mult, chiar și în contextul absențelor lui Mangondo, Mboula, Ballo-Toure, Pape Sy și Ousmane Ba.

Franta - Ligue 1
OGC Nice părea că-și găsește în sfârșit ritmul în campionat. Echipa lui Franck Haise legase trei succese consecutive pe plan intern, după fereastra internațională din octombrie (3-2 cu Lyon, 2-1 cu Rennes și 2-0 cu Lille). A venit însă partida cu PSG care a stricat linia recentă a ”vulturilor”. Aceștia au pierdut însă greu pe Parc des Princes, cu 1-0, după un gol luat în prelungiri. Mai degrabă, problema principală pentru clubul de pe Costa de Azur ar fi numărul mare de absenți, mai ales că au calendarul aglomerat și de meciurile europene. În momentul de față, lipsesc Dante, Ndayishimiye, Cho, Bombito și Abdelmonem. Se speră însă în recuperarea lui Vanhoutte, Abdul Samed, Moffi și Sofiane Diop.
Echipele probabile:
Metz: J. Fischer - K. Kouao, Gbamin, Yegbe, Colin - Alpha Toure, Deminguet - C. Sabaly, Hein, Tsitaishvili - H. Diallo.
Nice: Y. Diouf - A. Mendy, J. Bah, Oppong - Abdi, Boudaoui, Louchet, Bard - Sanson - T. Gouveia, I. Jansson.
STRASBOURG - LILLE
După întreruperea din octombrie, RC Strasbourg a reușit să mai câștige o singură dată. A făcut-o cu 3-0 în fața actualei ultime clasate, Auxerre, în runda intermediară de săptămâna trecută. În rest, după ce a ratat victoria cu PSG, meci terminat 3-3, după ce a condus cu 3-1 pe Parc des Princes, formația alsaciană a pierdut cu Lyon și Rennes. Runda trecută, a fost învinsă clar de bretoni, cu 4-1 și a ieșit din zona europeană a clasamentului. Pe 7 acum, dar doar la un punct de Top 4, formația lui Liam Rosenior încearcă să revină în forță, chiar contra ultimei echipe din zona Champions. Duminică, Ismael Doukoure va fi însă suspendat, iar Emegha va lipsi din cauza unei accidentări.

Franta - Ligue 1
Lille a mers decent în perioada recentă, iar aici includem și egalul cu PSG de acum aproape o lună. Are un singur pas greșit recent, săptămâna trecută, la Nice, unde a pierdut cu 2-0. A răspuns apoi cu un fragil 1-0 în fața lui Angers. A fost însă un rezultat care i-a readus pe nordici în zona Champions, unde vor să rămână până la final. Duminică, aceștia vor încerca să profite de momentul mai puțin bun al lui Strasbourg, cu toate că lipsesc în continuare Alexsandro, Ousmane Toure și Ngoy.
Echipele probabile:
Strasbourg: Penders - G. Doue, Hogsberg, Chilwell - A. Ouattara, Mourabet, Barco, D. Moreira - Amo-Ameyaw, Enciso - Panichelli.
Lille: Berke Ozer - Meunier, Mbemba, Mandi, Verdonk - Bouaddi, B. Andre - Fernandez-Pardo, Haraldsson, F. Correia - Giroud.
LYON - PSG
Olympique Lyonnais se menține în zona europeană a clasamentului, chiar la egalitate cu a patra clasată și la patru puncte de primul loc, dar vine după două rezultate dezamăgitoare în Ligue 1. Săptămâna trecută, echipa lui Paulo Fonseca a făcut doar 3-3 în Capitală, cu Paris FC, deși a avut 3-0 după o oră de joc, după care n-a reușit mai mult de un 0-0 la Brest. Acum, revine pe teren propriu și dă peste un PSG decimat de accidentări. Are însă și Fonseca absenții săi. Hateboer și Abner Vinicius sunt suspendați, iar Malick Fofana, Orel Mangala și Ernest Nuamah lipsesc din cauza problemelor medicale.

Franta - Ligue 1
Paris Saint-Germain pare să treacă printr-un moment destul de greu. E o perioadă în care victorii precum cele de la Leverkusen (7-2 în UCL) și Brest (3-0 în Ligue 1) arată mai mult ca excepții de la regulă. Campioana a pierdut, recent, puncte cu Lille, Strasbourg și Lorient în campionat. Runda trecută, a câștigat cu Nice, dar a făcut-o greu, în prelungiri, după care, la mijloc de săptămână, a fost învinsă de Bayern, acasă, cu 2-1, în Champions League. Mai mult decât atât, Luis Enrique și-a pierdut ambii fundași laterali, Achraf Hakimi și Nuno Mendes ieșind accidentați. Cei doi li se alătură lui Desire Doue și Ousmane Dembele pe lista indisponibililor.
Echipele probabile:
Lyon: Greif - Maitland-Niles, Clinton Mata, Niakhate, Tagliafico - Tessmann, Morton - Sulc, Tolisso, A. Moreira - Satriano.
PSG: Chevalier - Joao Neves, Marquinhos, Pacho, L. Hernandez - Zaire-Emery, Vitinha, Fabian Ruiz - Kvaratskhelia, Mayulu, Barcola.