Clubul SuperPariorilor: premii DUBLE în octombrie și 12.253 lei pentru cel mai copiat parior din SuperSocial în septembrie!
Clubul SuperPariorilor, programul de monetizare exclusiv în România lansat de Superbet în SuperSocial, a făcut fericiți alte mii de pariori în luna septembrie, în care peste 5.000 de clienți s-au ales cu sume considerabile grație biletelor copiate de către alți utilizatori. Iar luna octombrie începe cu o surpriză: Superbet dublează fondul de premiere!
La trei luni de la lansare, perioadă în care sute de mii de euro au ajuns în conturile celor mai inspirați jucători din SuperSocial, Clubul SuperPariorilor devine locul în care vrei și trebuie să fii în luna octombrie. Banii pe care-i poți primi în cont se dublează, așadar ai mai multe șanse să împarți potul cu elita jucătorilor la pariuri din România.
12.253 lei pentru cel mai copiat parior din septembrie
Septembrie a fost luna în care Liga Campionilor s-a întors cu ale sale meciuri spectaculoase din faza principală, iar golurile multe marcate și victoriile favoriților au făcut mai ușoară misiunea pariorilor. Astfel, aproape 50.000 de euro au ajuns, în total, în conturile celor care s-au înscris în Clubul SuperPariorilor, stabilind un nou record în acest sens. Care va fi depășit în octombrie! Numărul total al biletelor copiate? 1.920.000!
Dintre ei, SuperGigi, unul dintre cei mai urmăriți jucători din SuperSocial, a reușit performanța de a strânge peste 12.000 de lei din copierile biletelor sale și a conduce clasamentul lunar. A mizat, apoi, pe un bilet de cotă 2.11 (Royal Union - Newcastle peste 1.5 goluri, AS Monaco - Man. City peste 1.5 goluri, Qarabag - FC Copenhaga peste 1.5 goluri și Arsenal - Olympiacos 1 și peste 5.5 cornere) și a ridicat standardele și pentru alți concurenți. În octombrie, SuperGigi îți aruncă mănușa: hai în Clubul SuperPariorilor și depășește-l!
Top 5 câștiguri în Clubul SuperPariorilor în luna septembrie:
· Locul 1 - 12.253 lei
· Locul 2 - 11.669 lei
· Locul 3 - 7.778 lei
· Locul 4 - 6.790 lei
· Locul 5 - 6.063 lei
Devino SuperParior în octombrie și poți fi unul dintre câștigători!
Dacă ești as în unul sau mai multe sporturi, îți place să rămâi informat în permanență și să folosești statisticile în favoarea ta, SuperSocial e locul în care ai șansa să strălucești și să câștigi bani de pe urma biletelor. Și știm că sună captivant!
Cum devii SuperParior? Rețeta e cât se poate de simplă și are la bază capacitatea ta de a oferi bilete câștigătoare și a-i convinge, prin analize și argumente imbatabile, și pe alții să-ți urmeze calea spre câștig. Cele 3 condiții esențiale:
1. Intri în SuperSocial, rețeaua #1 a pariorilor din România
2. Ai 10 urmăritori ai profilului tău din SuperSocial
3. Ai 20 de copieri ale pariurilor / biletelor tale
Simplu, nu? Apoi începe distracția adevărată! Pentru că fiecare bilet copiat de un alt utilizator îți aduce un bonus în contul tău Superbet la începutul lunii viitoare. Așadar, cu cât mai mulți urmăritori, cu atât ai mai multe șanse la un premiu lunar mai consistent!
Vezi toate detaliile despre SuperPariori și intră în joc!