Cinci echipe luptă pentru locurile europene în ultima etapă din Ligue 1
Ultima etapă (în care toate meciurile se joacă duminică, 17 mai, de la ora 22:00) rămâne însă una atractivă, întrucât trebuie să aflăm ordinea echipelor de la locul 3 la locul 7. În plus, nu știm nici cine va juca barajul de menținere, trei formații încercând să îl evite.
BREST - ANGERS
Brest - Angers este unul dintre meciurile fără miză din acest final de sezon. Bretonii erau scăpați de griji de ceva vreme, iar asta se vede și din ultimele rezultate. În precedentele opt etape, SB29 n-a obținut nicio victorie, pierzând cinci dintre jocuri, inclusiv pe ultimele trei, pe cele cu Paris FC, PSG și Strasbourg (în restanța de miercuri). Având în vedere distanțele, dar și golaverajul, ”pirații” vor termina mai mult ca sigur pe locul 12. În ultimul joc, Eric Roy va fi fără Soumaila Coulibaly și Mama Balde, dar și Chardonnet, Locko și Dina Ebimbe sunt incerți.
Asemeni ultimei adversare din stagiune, și Angers are o serie de opt runde fără succes. A obținut însă trei puncte în acestea, pe ultimul chiar acum o săptămână, acasă, cu Strasbourg. A fost și cel care i-a asigurat salvarea matematică de la retrogradare, întrucât a dus-o la patru puncte de locul de baraj. Duminică, Alexandre Dujeux va fi fără Djibirin, Courcoul, Belkhdim, Prosper Peter, Mouton și Louer.
Echipele probabile:
Brest: Coudert - Lala, R. Le Guen, J. Diaz, Guindo - Chotard, Magnetti - Del Castillo, K. Doumbia, Labeau Lascary - Ajorque.
Angers: Koffi - Raolisoa, Biumla, O. Camara, Lefort, Ekomie - Capelle, van den Boomen, Belkebla - Koyalipou, Sbai.
LILLE - AUXERRE
Lille - Auxerre este una dintre partidele tari din ultima etapă din Ligue 1, întrucât ambele echipe încă au nevoie de victorie. Nordicii au trecut pe locul al treilea chiar în urma rundei precedente, iar acum caută să și-l apere, încât să intre direct în Champions League. LOSC e fără eșec în campionat de 13 meciuri, iar, în toate competițiile, n-a mai cedat în ultimele șapte, mai exact după ce a fost eliminată de Aston Villa din optimile Europa League. Echipa lui Bruno Genesio a cedat însă puncte importante recent, în remizele de acasă, cu Nice și Le Havre. Vine însă după un succes mare la Monaco, 1-0, prin care a trecut cu un punct peste Lyon și și-a păstrat avansul de două față de Rennes. Igamane rămâne singurul absent important de la Lille înaintea ultimele partide din sezon.
Într-un sezon foarte greu, Auxerre a început să se trezească în februarie și a devenit o echipă foarte greu de bătut. Mai nou, formația lui Christophe Pelissier a găsit și drumul spre victorie și a părăsit inclusiv locul de baraj. După ce i-au învins cu 3-1 acasă, pe Angers, burgunzii s-au impus cu 2-1, tot pe teren propriu, și în fața principalei rivale în lupta pentru evitarea locului de play-off, Nice. Astfel, Auxerre a trecut peste ”vulturi” datorită golaverajului, dar au nevoie de victorie și la Lille, pentru a scăpa total de retrogradare. Urmează un meci foarte greu, în care Pelissier nu se poate baza pe El Azzouzi, Oppegard, Faivre și Okoh.
Echipele probabile:
Lille: Ozer - Meunier, Ngoy, Mandi, Perraud - Bouaddi, Andre - Mukau, Naraldsson, F. Correia - Fernandez-Pardo.
Auxerre: Leon - L. Sy, S. Diomande, Sierralta, G. Mensah - N. Ahamada, Owusu, Danois - L. Sinayoko, Mara, Namaso.
LORIENT - LE HAVRE
FC Lorient a avut un sezon foarte bun, iar, la un moment dat, când nu pierdea cu nimeni, își permitea să se gândească și la un loc european. Nu s-a întâmplat asta, pentru că bretonii și-au pierdut treptat din constanță. Au rămas greu de bătut doar acasă, până au cedat în fața lui Strasbourg, în precedentul meci de pe teren propriu. De atunci, Les Merlus au făcut un 2-2 cu PSG pe Parc des Princes și au bătut cu 4-0 la Metz. Acum, singura miză a rămas apărarea locului 9 în fața lui Toulouse. În ultimul meci ca antrenor al lui Lorient, Olivier Pantaloni va fi fără Theo Le Bris și, probabil, fără Yongwa și Bamo Meite.
După cinci remize consecutive, printre care un 4-4 cu Metz, Le Havre a pierdut runda trecută în fața lui Olympique de Marseille, pe teren propriu, 0-1, într-un joc în care Boufal a ratat un penalty. A fost primul joc în care echipa lui Didier Digard nu marchează de la cel cu Lyon, terminat 0-0, pe 15 martie. În aceste condiții, formația din Normandia cam are nevoie de victorie la Lorient pentru a evita barajul. Înainte de ultima etapă, are doar un punct peste Auxerre și Nice și golaveraj favorabil doar în fața ”vulturilor”, care întâlnesc pe ultima clasată. Pe terenul bretonilor, Digard va fi fără suspendații Gourna-Douath și Seko, dar și fără accidentatul Stephan Zagadou. Mai lipsește și Abdoulaye Toure, iar Loic Nego, Zouaoui și Ebonog sunt incerți.
Echipele probabile:
Lorient: Mvogo - Adjei, Talbi, A. Faye - Katseris, Abergel, Cadiou, A. Kouassi - Makengo, Pagis - B. Dieng.
Le Havre: M. Diaw - Nego, Sangante, G. Lloris, E. Koffi - Kechta, R. Ndiaye - F. Doucoure, Boufal, I. Soumare - Samatta.
LYON - LENS
Olympique Lyonnais reușișe să reînceapă o serie de victorii în aprilie, după ce a câștigat cu Lorient, PSG, Auxerre și Rennes. Aceasta s-a oprit însă etapa trecută, surprinzător, la Toulouse, acolo unde echipa lui Paulo Fonseca a cedat cu 2-1 contra uneia care era deja fără obiectiv în final de sezon. Înfrângerea în fața ”violeților” s-ar putea s-o coste pe Lyon calificarea directă în Lige Campionilor, întrucât a pierdut ultimul loc pe podium în fața lui Lille. Acum, e la un punct în urma nordicilor și cu doar unul peste Rennes. În ultima etapă, OL dă însă peste Lens, formație care tocmai a pierdut și ultima șansă matematică la titlu și care se gândește acum doar la finala Cupei, cu Nice. Firească ar fi o victorie prin care să își protejeze măcar locul al patrulea. Fonseca nu va putea conta însă, la mijlocul terenului, pe Tessmann și Morton.
După remizele cu Brest și Nice, RC Lens a câștigat cu 1-0 în fața lui Nantes, în urmă cu puțin mai mult de o săptămână și și-a asigurat locul secund. Acolo va și termina campionatul, întrucât miercuri, acasă, a cedat în restanța cu PSG și a pierdut și șansele matematice pe care le mai avea la titlu. Astfel, partida din ultima etapă de la Lyon nu mai are miză pentru nordici, care sunt deja cu gândul la finala Cupei, în care urmează să o întâlnească pe Nice. E de urmărit dacă Pierre Sage, fost antrenor în academie, dar și la prima echipă a lui OL, va apela la rotație. Cert e că nu poate conta încă pe Gradit, Regis Gurtner și Baidoo.
Echipele probabile:
Lyon: Greif - Maitland-Niles, C. Mata, M. Niakhate, Abner Vinicius - Nartey, Tolisso - Endrick, Merah, A. Moreira - Yaremchuk.
Lens: Risser - K. Antonio, Ganiou, M. Sarr - Abdulhamid, M. Sangare, Thomasson, Udol - Thauvin, Saint-Maximin - Edouard.
MARSEILLE - RENNES
Olympique de Marseille a avut o cădere importantă în ultimele două luni, în care a pierdut de patru ori și a câștigat doar în două rânduri. S-a impus în fața lui Metz, dar și etapa trecută, la Le Havre. A fost 1-0 în Normandia, acolo unde fiecare echipă a beneficiat de un penalty. Greenwood a transformat pentru OM, în timp ce Boufal a ratat pentru adversari. Echipa lui Habib Beye nu mai are însă nicio șansă la Top 4, după ce, anterior, luase un punct în trei runde. Va căuta să câștige în fața lui Rennes, care e cu trei puncte în față, dar cu golaveraj inferior, întrucât acum e pe 6, loc care va duce doar în Conference, dacă Nice ia Cupa. În acest ultim joc, Beye e fără accidentații Aguerd, Kondogbia, Egan-Riley și Hamed Traore.
Înainte de ultima etapă, Rennes e pe locul 5, unicul care duce deocamdată în Europa League. Dacă pierde la Marseille, echipa lui Franck Haise pică pe 6, însă un succes o poate urca până pe 3, în funcție de ce fac Lille (care are două puncte în plus) și Lyon (care e cu un punct peste). În ultimele șase runde, SRFC a câștigat de cinci ori, însă a și pierdut un meci extrem de important, cu 4-2 la Lyon, acum două săptămâni. Runda trecută a bifat un succes în fața lui Paris FC, acasă, după ce a revenit de la 0-1. La Marseille, Haise va fi fără Samba, care e suspendat, dar și fără Jacquet și Rosier, accidentați în continuare
Echipele probabile:
Marseille: Rulli - Pavard, Balerdi, Medina, Emerson - Nnadi, Hojbjerg - Greenwood, Timber, Igor Paixao - Gouiri.
Rennes: Silistrie - Nagida, Ait-Boudlal, Rouault, Merlin - Szymanski, Rongier, M. Camara - Al-Tamari, Lepaul, Blas.
NANTES - TOULOUSe
FC Nantes - Toulouse FC a fost finala Coupe de France de acum trei ani, dar acum e doar un joc fără miză din ultima etapă. ”Canarii” au retrogradat matematic după ce au pierdut la Lens, în etapa precedentă. Deznodământul ar fi fost însă același indiferent de rezultat, după ce s-au disputat și restul partidelor din rundă. Nantes a ajuns însă aici după ce a câștigat un singur meci în ultimele zece etape, pe cel cu Marseille, 3-0, acum două săptămâni. Venit să salveze situația, Vahid Halilhodzic n-a reușit să facă o minune, iar duminică va sta pentru ultima dată pe banca echipei din Loire-Atlatntique. În acest ultim joc, nu-i va putea folosi pe accidentații Centonze, Amian, Tati, Machado, Coquelin, Radakovic și Guilbert.
După ce a pierdut la Lens în semifinalele Cupei Franței, Toulouse n-a mai pierdut cu nimeni, deși nu mai are obiectiv în Ligue 1 și va termina pe 9 sau pe 10. A făcut 2-2 cu Monaco, după ce a revenit de la 0-2 și a bătut pe Strasbourg și Lyon. Duminică are loc o despărțire și în tabăra ”violeților”, întrucât Carles Martinez Novell va fi pentru ultima dată pe banca lor. Donnum va fi suspendat la Nantes. Vor mai absenta și Messali, Azizi și Magri.
Echipele probabile:
Nantes: A. Lopes - Awaziem, Yousuf, Cozza - Acapandie, Kaba, I. Sissoko, Lepenant, Leroux - Ganago, Abline.
Toulouse: Restes - McKenzie, Cresswell, Nicolaisen - D. Sidibe, Vossah, Casseres Jr, Methalie - Hidalgo, Gboho - Russel-Rowe.
NICE - METZ
Săptămâna trecută, OGC Nice a avut un meci foarte important cu Auxerre, principala adversară din lupta pentru evitarea locului de baraj. ”Vulturii” au cedat cu 2-1, în deplasare, iar acum se află pe poziția a 16-a, din cauza golaverajului mai slab. Eșecul a venit după patru remize consecutive în Ligue 1, într-o perioadă în care a trecut de Strasbourg, în semifinalele Cupei. Situația nu este însă compromisă, pentru că echipa lui Claude Puel joacă duminică, acasă, contra ultimei clasate, într-o ultimă etapă în care Auxerre are meci la Lille. Victoria este obligatorie pentru Nice, care speră să evite o dublă manșă de menținere în Ligue 1 într-o perioadă în care vrea să se concentreze exclusiv pe finala Coupe de France, cu Lens. Duminică, Puel va fi fără suspendatul Bard și fără accidentații Bombito și Everton Pereira.
FC Metz se va întoarce în Ligue 2 și o va face de pe ultimul loc în Ligue 1, după ce n-a câștigat niciun meci de când Benoit Tavenot l-a înlocuit pe Stephane Le Mignan, în ianuarie. Moralul e la pământ în Lorena, iar asta s-a văzut runda trecută, când Les Grenats au cedat cu 4-0, acasă, în fața lui Lorient. E greu de crezut că aceștia vor ridica pretenții la Nice, într-un meci în care nu vor evolua Mangondo, Ousmane Ba, Melieres, Michal, Mbala, Deminguet și Tsitaishvili.
Echipele probabile:
Nice: Y. Diouf - A. Mendy, J. Bah, Oppong - Clauss, Sanson, Boudaoui, Abdul Samed, Abdi - Wahi, Cho.
Metz: Fischer - Kouao, S. Sane, Yegbe, Colin - Gbamin, Stambouli, Munongo - Hein, Kvilitaia, Abuashvili.
PARIS FC - PARIS SG
În ultima etapă avem și un derby al Parisului, dar care nu mai are miză pentru cele două echipe implicate. Paris FC a reușit să obțină o salvare de la retrogradare fără emoții, întrucât a avut o perioadă invincibilă, după venirea lui Antoine Kombouare în locul lui Stephane Gilli. Recent, PFC a suferit două înfrângeri, în jocurile cu Lille și Rennes, între care a și câștigat clar cu Brest, 4-0. În mod normal, nou-promovata va termina acest campionat pe locul 11 și, probabil, va avea pretenții mai mari din stagiunea următoare. Contra rivalei locale, nu vor juca suspendatul Mbow și accidentații Alakouch, Hamel, Krasso și Julien Lopez. De asemenea, Sangui și Immobile sunt incerți.
Paris Saint-Germain a rezolvat problema titlului și din punct de vedere matematic, dar a făcut-o mai târziu decât se aștepta. S-a întâmplat asta la mijloc de săptămână, în restanța cu formația de pe locul secund, Lens. A fost 2-0 pentru echipa lui Luis Enrique în nord, după un gol al lui Kvaratskhelia, în minutul 29, și un altul al lui Mbaye, în prelungiri. Urmează acum derby-ul cu PFC, după care aproape două săptămâni libere, până la finala UCL, cu Arsenal. E de urmărit ce jucători va titulariza Luis Enrique duminică, având în vedere zilele numeroase rămase până la următorul joc. Trebuie spus că el nu poate conta pe Chevalier, Hakimi și Ndjantou.
Echipele probabile:
Paris FC: Trapp - H. Traore, Coppola, Otavio, Sangui - Munetsi, Matondo, Lees-Melou - Ikone, Geubbels, M. Simon.
Paris SG: Safonov - Mayulu, Marquinhos, Pacho, L. Hernandez - Dro Fernandez, Vitinha, Fabian Ruiz - Mbaye, G. Ramos, Barcola.
STRASBOURG - MONACo
Eliminată în semifinale atât din Coupe de France (de Nice), cât și din Conference League (de Rayo Vallecano), RC Strasbourg nu va juca în Europa, în sezonul următor, întrucât va termina pe 8 în Ligue 1, indiferent de ce face în ultima etapă. Alsacienii au avut un final de sezon complicat, în care au pierdut puncte importante și în campionat. Au cedat cu Rennes și Toulouse și au remizat cu Angers, în ultima vreme, înainte să câștige restanța de miercuri, de la Brest. Încheie acum sezonul pe teren propriu, contra lui Monaco, într-o partidă în care Gary O'Neil va fi fără Panichelli, Anselmino și Emegha.
La început de aprilie, Monaco se impunea cu 2-1 în fața lui Marseille și ajungea la șapte victorii consecutive în Ligue 1. De atunci, a mai câștigat o singură dată în cinci runde, 2-1 la Metz, cu ultima clasată, acum două săptămâni. Runda trecută, monegascii au pierdut cu 1-0, acasă, în fața lui Lille și au ajuns pe 7, un loc ce va duce în Conference League doar dacă Lens va lua Cupa în fața lui Nice. Formația din Principat nu poate să mai coboare, dar vine la Strasbourg cu gândul la victorie, una care o poate readuce pe 6, dacă Rennes se impune la Marseille. Sebastien Pocognoli trebuie să se descurce și acum fără Minamino, Salisu, Vanderson, Kassoum Ouattara, dar și fără Caio Henrique.
Echipele probabile:
Strasbourg: Penders - G. Doue, Omobamidele, I. Doukoure, Chilwell - El Mourabet, Barco - Amo-Ameyaw, Enciso, Godo - Dieme.
Monaco: Hradecky - Kehrer, Zakaria, Mawissa - Teze, L. Camara, A. Bamba, Adingra - Akliouche, Golovin - Balogun.

