Celta Vigo - Valencia: galicienii aniversează, în ziua meciului, 101 de ani de existență a clubului
După un început de sezon cu victorie, 2-1 cu Alaves, Celta Vigo așteaptă vizita Valenciei în etapa a doua a sezonului din La Liga. „Liliecii” au pierdut în partida inaugurală, 1-2 cu Barcelona, pe teren propriu, deși au fost cei care au deschis scorul. Partida dintre cele două formații se dispută vineri, 23 august, de la ora 20:00, pe Balaidos.
CELTA, NEÎNVINSĂ ACASĂ DE ȘAPTE ETAPE
Dacă punem cap la cap ultimul sezon și cel actual, Celta Vigo are patru etape la rând fără eșec, între care trei victorii și o singură remiză. Pe teren propriu, galicienii n-au mai pierdut de șapte meciuri în competiția internă, mai exact de la un 1-2 cu Barcelona din luna februarie. De atunci, Celta a bifat cinci victorii și două remize pe Balaidos.
Valencia, în schimb, are 8 etape consecutive fără victorie, ultima dată când a câștigat în La Liga fiind în luna aprilie, un 1-0 la Pamplona, cu Osasuna. În deplasare, „liliecii” au doar trei partide la rând fără succes: două înfrângeri și un egal. Ultima deplasare a Valenciei a fost tocmai pe Balaidos, arenă pe care revine acum, în prima deplasare a noului sezon. Atunci a fost 2-2, într-un meci în care Valencia a condus de fiecare dată, dar s-a văzut de două ori egalată.
ÎN SEZONUL PRECEDENT, VALENCIA N-ARE NICIO VICTORIE ÎN TREI ”DIRECTE”
În sezonul trecut, cele două formații s-au întâlnit de trei ori, de două ori în campionat și o dată în Cupa Regelui. În ligă, ambele meciuri s-au încheiat la egalitate, 0-0 pe Mestalla și 2-2 la Vigo. În Cupă, Celta s-a impus cu 3-1 în deplasare, în optimile de finală ale competiției.
Înainte de cele trei partide din sezonul precedent, în care Valencia n-a câștigat niciun meci, a fost o serie de cinci victorii consecutive ale „liliecilor”. De menționat că, din ultimele cinci confruntări directe, patru au avut peste 2,5 goluri înscrise, iar 3 din ultimele 4 au avut ambele echipe marcatoare (GG).
SĂRBĂTOARE PE BALAIDOS
Pentru gazde, meciul cu Valencia este unul cu încărcătură suplimentară, dat fiind că în aceeași zi cu partida cu „liliecii” clubul galician aniversează 101 de ani de existență. Înaintea meciului, conducerea formației din Vigo a pregătit un eveniment aniversar, care va avea în centrul său 101 de purtători ai drapelului cu însemnele clubului. Cum e și normal, gazdele și-ar dori să le ofere fanilor, de ziua clubului, a doua victorie consecutivă a sezonului. Rămâne de văzut, însă, dacă elevii lui Claudio Giraldez vor fi și în stare de asta.
„Celeștii” nu știu dacă vor putea miza la acest meci pe Ristic și Luca de la Torre, încă nerefăcuți complet. Dincolo, oaspeții vin la Vigo fără Gaya, Diakhaby și Jaume Domenech, toți accidentați, în timp ce Fran Perez și Sergi Canos sunt incerți. Totodată, există posibilitatea ca, până la ora meciului, „liliecii” să-l piardă pe goalkeeper-ul georgian Giorgi Mamardashvili, ofertat de Liverpool.
ECHIPELE PROBABILE
Celta Vigo: Ivan Villar - Manquillo, Starfelt, Dominguez - Hugo Alvarez, Fran Beltran, Damian, Ristic - Aspas, Douvikas, Swedberg
Valencia: Dimitrievski - Thierry Correia, Mosquera, Yarek, Jesus Vázquez - Pepelu, Javi Guerra, Diego Lopez, Almeida - Rafa Mir, Hugo Duro
Sursa foto: Getty Images