Bournemouth - Manchester City: Ultima șansă la trofeu pentru "cetățeni"
Echipa lui Guardiola vizează trofeul în FA Cup, acolo unde în sezonul trecut a pierdut finala cu Manchester United, ratând șansa de a face eventul.
CITY, UN SEZON DEZASTRUOS
După ce a fost eliminată în Liga Campionilor în optimile de finală de Real Madrid și în Carabao Cup în optimi de Tottenham, iar în campionat e pe locul 5, Manchester City mai are o singură șansă la trofeu în acest sezon. FA Cup e o competiție pe care City a câștigat-o de șapte ori până acum, de doar trei ori în ultimii 15 ani, în care “cetățenii” s-au impus în 2011, 2019 și 2023, așadar doar două Cupe pentru Guardiola în mandatul său. În acest sezon, City a trecut de Salford, 8-0, de Leyton Orient, 2-1, și de Plymouth Argyle, 3-1, jucând doar în compania unor echipe de divizie inferioară, Salford fiind în liga a patra, Leyton în liga a treia, iar Plymouth în liga secundă.
Acum, City dă piept pentru prima oară cu o echipă din Premier League, iar meciul cu Bournemouth se anunță a fi unul dificil, mai ales că echipa lui Guardiola a pierdut cu 2-1 în acest sezon pe terenul echipei din Sudul Angliei în Premier League. În continuare, lista accidentărilor lui City e lungă, cu Rodri, John Stones, Manuel Akanji, Nathan Ake indisponibili, astfel că Guardiola trebuie să folosească din nou un cuplu de fundași centrali care nu e sudat 100%. Ederson a revenit la antrenamente de două zile, dar e incert pentru acest meci, Ortega fiind aproape sigur titular în poartă, în timp ce Oscar Bobb și Bernardo Silva sunt incerți.
BOURNEMOUTH, UNA DIN SURPRIZELE SEZONULUI
Bournemouth e una din revelațiile acestui sezon din Premier League, însă ultimele meciuri au văzut o scădere a echipei lui Andoni Iraola, managerul dorit de Tottenham pentru următorul sezon. În ultimele patru jocuri, Bournemouth a pierdut de trei ori și a remizat o singură dată, două din eșecuri fiind pe teren propriu, 0-1 cu Wolves și 1-2 cu Brentford. Până în acest punct din FA Cup, Bournemouth a trecut de WBA, 5-1, de Everton, 2-0, și de Wolves, 5-4 după penalty-uri, fiind una dintre nucile tari din acest sezon din FA Cup, acolo unde “cireșele” încearcă sâ obțină primul trofeu major din istoria echipei.
7 din ultimele 8 meciuri directe au avut peste 2.5 goluri, iar șansele ca acest lucru să se întâmple sunt mari, având în vedere că și Bournemouth are probleme mari în defensivă. Titulari de drept, Dean Huijsen și Milos Kerkez, fundașul central și fundașul stânga ai lui Iraola, sunt suspendați pentru acest meci. Lipsesc în continuare și Enes Unal, Adam Smith, Julian Araujo și Luis Sinisterra, accidentați, în timp ce Marcos Senesi, un alt fundaș central, este și el incert. Vestea bună pentru Bournemouth este că brazilianul Evanilson și-a revenit, iar după pauza internațională este la 100% din potențial în urma accidentării.
echipele probabile
Bournemouth: Kepa - Cook, Zabarnîi, Senesi, Soler - Adams, Scott - Tavernier, Kluivert, Semenyo - Evanilson
Manchester City: Ortega - Lewis, Khusanov, Ruben Dias, Gvardiol - Nico Gonzalez, Gundogan - Savinho, de Bruyne, Marmoush - Haaland