Barcelona - Atletico Madrid: duel cu repetiție în sferturile Ligii
Barcelona va înfrunta Atletico Madrid într-un meci din cadrul Ligii Campionilor, sezonul 2025/2026. Partida este programată pentru data de 8 aprilie 2026, cu începere de la ora 22:00, pe stadionul Camp Nou. Arbitrul desemnat pentru acest meci este Istvan Kovacs, care va conduce duelul dintre cele două formații spaniole în această confruntare importantă din competiția europeană.
Duel cu repetiție
FC Barcelona și Atletico de Madrid au mai fost adversare în alte două duble manșe din UEFA Champions League, tot în sferturile de finală, iar, de fiecare dată, s-a calificat echipa lui Simeone (în 2014 și 2016), care apoi a ajuns în finală, unde a pierdut în fața lui Real Madrid. Meciul de miercuri de pe Camp Nou vine la trei zile după duelul direct care a avut loc la Madrid, în La Liga. Catalanii s-au impus cu 2-1, dar scorul nu neapărat relevant în vederea următorului joc, întrucât echipa lui Hansi Flick mai are pentru ce să tragă în campionat, spre deosebire de adversară.
Ce trebuie luat în seamă este însă faptul că s-au dat zece galbene și un roșu (plus un altul anulat la VAR). Situația se poate repeta miercuri, având în vedere că arbitru este Istvan Kovacs. Ar mai fi de amintit și dubla din acest sezon din semifinalele Cupei Spaniei, din care Atletico s-a calificat în semifinale, după ce a bătut cu 4-0 în turul de acasă și a pierdut apoi cu 3-0, în deplasare.
Barcelona n-a mai pierdut de la jumătatea lui februarie și are acum patru victorii la rând, venite după ce a evitat eșecul la Newcastle, în turul optimilor. Pe lângă succesul din weekend, de la Madrid, catalanii au mai câștigat cu 7-2 în returul cu Newcastle, cu 5-2 în fața Sevillei și cu 1-0 în fața lui Rayo. În mod normal, titlul e aproape rezolvat în La Liga, pentru că echipa lui Flick are șapte puncte peste Real Madrid, cu opt etape rămase. Astfel, atenția principală poate fi mutată spre UCL, în special dubla cu Atletico. Antrenorul german nu poate conta însă pe Raphinha, Frenkie de Jong, Christensen și Bernal.
Atletico nu pare să fie deloc într-o formă extraordinară înainte de dubla cu Barcelona, pentru că a ajuns la trei înfrângeri consecutive. Înainte de pauza internațională, echipa lui Simeone a pierdut cu 3-2 în fața lui Tottenham, la Londra, după ce câștigase cu 5-2 în tur, acasă, după care a cedat și în derby-ul Madridului, cu 3-2 pe Bernabeu. În weekend, a fost eșecul suferit chiar în fața Barcelonei, meci în care a avut toată repriza secundă un om în minus. Simeone e fără Johnny Cardoso și Pablo Barrios. Incert e și Oblak, dar slovenul are șanse bune să fie în poartă, după ce a ratat partida din weekend.
Echipele probabile:
Barcelona: Joan Garcia - Eric Garcia, Cubarsi, Gerard Martin, Joao Cancelo - Dani Olmo, Pedri - Lamine Yamal, Fermin Lopez, Rashford - Lewandowski.
Atletico: Oblak - M. Llorente, Gimenez, Hancko, Ruggeri - Koke, Alex Baena - G. Simeone, Griezmann, Lookman - J. Alvarez.


