Barca și Real joacă în deplasare în etapa a doua din La Liga
Cea de-a doua etapă din La Liga ne aduce întâlniri interesante, în care două dintre cele trei favorite la titlu joacă în deplasare. După prima etapă, Barcelona ocupă primul. Loc în clasament, urmată de Rayo, Villarreal, Getafe, Bilbao, Alaves, Espanyol și Real Madrid, acestea fiind echipele care au obținut câte trei puncte în prima rundă. Acestea sunt meciurile care urmează să se dispute în etapa secundă din La Liga.
Real Betis - Deportivo Alaves
Este meciul care deschide etapa cu numărul doi din La Liga și se joacă vineri, de la 22:30, pe Estadio de la Cartuja. Gazdele au remizat în prima etapă cu Elche, scor 1-1, deși au condus cu 1-0 din minutul 21, când Rubial a deschis scorul, până în minutul 81, când Valera a reușit să egaleze. De cealaltă parte, Alaves a obținut o victorie dramatică acasă cu Levante, scor 2-1, datorită unui gol marcat de Tenaglia în al doilea minut de prelungiri.
Întâlnirile dintre cele două au fost strânse de-a lungul ultimelor sezoane, deși Alaves a reușit o victorie surprinzătoare cu 3-1 pe terenul lui Betis în sezonul trecut. Andaluzii nu au reușit să învingă formația bască în ultimele cinci confruntări din toate competițiile.
Mallorca - Celta Vigo
Întâlnirea de pe Estadi Son Moix va fi prima a zilei de sâmbătă din La Liga și va avea loc la ora 18:00. Primul meci din sezon al Mallorcăi a fost unul de-a dreptul dezamăgitor, tot pe teren propriu, în fața Barcelonei. S-a încheiat cu o înfrângere cu 0-3, după ce formația lui Jagoba Arrasate a rămas în nouă oameni chiar înainte de pauza meciului, astfel că antrenorul nu poate conta pe Manu Morlanes și Vedat Muriqi nici pentru acest meci. Cu Ionuț Radu titular, Celta a fost învinsă de Getafe cu 0-2, acasă, în ciuda faptului că a dominat la capitolul posesiei. Portarul român a fost învins de Chrisantus Uche și Adrian Liso în prima repriză.
Celta a reușit să se impună în fața Mallorcăi în ambele întâlniri din sezonul trecut, înscriind câte două goluri, 2-0 în tur și 2-1 în retur. Echipa lui Arrasate nu a mai câștigat acasă cu Celta din ianuarie 2023.
Atletico Madrid - Elche
Cele două formații nu s-au mai întâlnit în La Liga din mai 2023, deși s-au intersectat în Cupă, în stagiunea precedentă, când Atletico s-a impus cu 4-0 pe terenul lui Elche. Totuși, madrilenii au avut un start dezamăgitor de sezon în meciul cu Espanyol, pe care l-au pierdut cu 1-2, deși au condus cu 1-0. Julian Alvarez a reușit să deschidă scorul în minutul 37, iar Atleti a condus până în minutul 73, când Rubio a egalat, iar 11 minute mai târziu, Milla a înscris golul victoriei.
Revenită în La Liga, Elche a reușit să obțină o remiză împotriva lui Betis, cu un gol marcat aproape de finalul partidei. Misiunea echipei lui Eder Sarabia nu va fi una facilă, ținând cont că trebuie să joace pe Metropolitano, stadion pe care Elche nu a reușit să câștige până acum. Meciul este programat sâmbătă de la 20:30.
Levante - Barcelona
Ultimul meci al zilei de sâmbătă se joacă de la 22:30, pe Estadi Ciutat de Valencia. Revenită în La Liga la capătul sezonului trecut, Levante a început noul sezon cu înfrângerea suferită în deplasarea cu Deoprtivo Alaves. Adversara de sâmbătă seară a reușit însă o victorie la scor pe terenul Mallorcăi și se pregătește de cel de-al doilea dintre cele trei meciuri pe care le joacă în deplasare în startul stagiunii. Barca a încheiat sezonul din La Liga campioană și cu o victorie cu 3-0 pe terenul lui Bilbao, iar în prima etapă a câștigat fix cu același scor.
Ultima întâlnire dintre cele două a avut loc în aprilie 2022, în sezonul în care Levante a retrogradat, iar atunci catalanii s-au impus cu 3-2, după ce în tur au câștigat cu 3-0. Levante nu a mai câștigat cu Barcelona din noiembrie 2019, iar atunci se impunea cu 3-1 într-un meci de acasă. Catalanii sunt neînvinși în 30 din ultimele 33 de meciuri jucate împotriva lui Levante în toate competițiile.
Osasuna - Valencia
Meciul de deschidere al zilei de duminică va avea loc de la 18:00, pe Estadio El Sadar din Pamplona. Osasuna a pierdut la limită meciul din prima etapă din La Liga de pe terenul lui Real Madrid, scor 0-1, singurul gol al madrilenilor fiind marcat din penalty, de către Kylian Mbappe. De cealaltă parte, Valencia a înregistrat o remiză pe teren propriu cu Real Sociedad, scor 1-1. Lopez a deschis scorul pentru „lilieci” în minutul 57, iar Kubo a egalat la doar trei minute distanță.
Cele două partide din sezonul trecut s-au încheiat la egalitate. Dacă turul de pe Mestalla s-a încheiat 0-0, returul de la Osasuna de acasă a fost de-a dreptul spectaculos, cu cinci goluri marcate în prima repriză și Sadiq marcând pentru Valencia golul de 3-3 în minutul 87. Osasuna nu a mai câștigat acasă împotriva „liliecilor” din aprilie 2021, când se impunea cu 3-1.
Real Sociedad - Espanyol
Așa cum am menționat, Sociedad a remizat pe terenul Valenciei, scor 1-1, în prima etapă, iar acum joacă acasă duminică, de la 20:30, împotriva lui Espanyol, echipă care vine cu un moral extrem de bun după ce a reușit să o învingă pe Atletico Madrid în prima etapă cu 2-1. Sociedad a fost greu de învins acasă în sezonul precedent, dar rămâne de văzut dacă Sergio Francisco va obține prima sa victorie în La Liga cu formația bască.
Real Sociedad are cinci victorii consecutive în ultimele întâlniri directe cu Espanyol, care a câștigat ultima dată în noiembrie 2021, dar acasă. Pe Reale Arena, Espanyol nu a reușit să se impună din septembrie 2015.
Villarreal - Girona
Meciul de pe Estadio de la Ceramica se joacă de la aceeași oră cu Real Sociedad - Espanyol, adică 20:30. Villarreal nu a avut probleme cu formația nou promovată unde se află și Horațiu Moldovan, Real Oviedo. „Submarinul galben” s-a impus cu 2-0, ambele reușite venind în prima repriză, după ce Rondon a ratat pentru Oviedo șansa de a deschide scorul, din penalty. Moldovan a fost lăsat pe banca de rezerve. De cealaltă parte, Girona a început rău sezonul, cu o înfrângere acasă cu Vallecano, scor 1-3.
În sezonul trecut, meciul tur, de pe terenul lui Villarreal s-a încheiat 2-2, în timp ce „submarinul galben” s-a impus cu 1-0 în returul de la Girona. Interesant este însă că formația lui Marcelino nu a mai câștigat acasă cu formația catalană din ianuarie 2023.
Real Oviedo - Real Madrid
Ultimul meci de duminică se joacă de la 22:30 și, judecând după startul de sezon, Real Oviedo pare victimă sigură în fața lui Real Madrid, ținând cont de înfrângerea suferită în prima etapă, menționată și mai sus. Deși a câștigat doar cu 1-0 meciul de acasă cu Osasuna, Realul lui Xabi Alonso are șansele de a se „revanșa” pentru startul greoi, în fața unei formații care încă se adaptează la ritmul La Liga.
Ultima întâlnire dintre cele două formații a avut loc în iulie 2012, într-un meci de pregătire, iar atunci Real Madrid s-a impus cu 5-1. În Cupă s-au întâlnit în urmă cu 23 de ani, în noiembrie 2002, și atunci impunându-se Real cu 4-0, în timp ce în La Liga ultima confruntare directă a avut loc în iunie 2001. Oviedo a reușit să câștige în fața madrilenilor în decembrie 1998, cu 1-0.
Athletic Club - Rayo Vallecano
Primul meci de luni se joacă pe San Mames de la 20:30 și pune față în față două formații care au înregistrat victorii în prima etapă. Bilbao s-a impus cu 3-2 pe teren propriu cu Sevilla, într-un meci în care starul a fost Nico Williams, care a și marcat, dar a și pasat decisiv. De cealaltă parte, Rayo Vallecano, cu Rațiu în teren și integralist, s-a impus cu 3-1 pe terenul Gironei, astfel că vine cu un moral bun pe San Mames, arenă pe care cu greu se câștigă.
Patru victorii consecutive are formația lui Ernesto Valverde în ultimele întâlniri directe cu Rayo, care nu a câștigat din septembrie 2021 în fața grupării basce. Atunci o făcea însă pe San Mames. S-au marcat multe goluri în cele două întâlniri din sezonul trecut dintre cele două grupări, astfel că ne putem aștepta la o partidă spectaculoasă.
Sevilla - Getafe
Este ultimul meci al etapei cu numărul doi din La Liga și se joacă de la 22:30 pe Ramon Sanchez Pizjuan. Sevilla a pierdut pe terenul lui Bilbao în prima etapă, după cum am menționat deja, în timp ce Getafe a câștigat acasă la Celta, așadar echipa lui Jose Jimenez Bordalas vine cu moralul mai bun din postura de oaspete, deși nu a reușit să câștige cu Sevilla din decembrie 2023, când se impunea cu 3-0.
Sezonul trecut andaluzii s-au impus cu 1-0 în meciul tur de acasă, în timp ce returul s-a încheiat 0-0. Se știe deja că este greu să marchezi în poarta lui Getafe, deci ne putem aștepta la un meci cu puține reușite.
Foto: Getty Images