Baraj SuperLiga: Csikszereda, misiune dificilă contra lui Dinamo
de Levente Balint
”Câinii roșii” au făcut un pas mare spre menținerea în SuperLiga. În turul barajului de menținere/promovare, Dinamo a trecut acasă cu 2-0 de Csikszereda și merge luni, 27 mai, în Harghita cu un moral ridicat.
DINAMO, NET SUPERIOARĂ ÎN PRIMA MANȘĂ
Lunea trecută, cu sprijinul unui public înflăcărat, Dinamo a trecut cu 2-0 de Csikszereda. Ciucanii au rezistat doar o repriză, ”dubla” lui Politic (minutele 46 și 73) consfințind un scor care putea fi mai clar. Csikszereda nu a reușit să trimită niciun șut cadrat.
Va fi cel de-al patrulea duel direct la nivel oficial între cele două grupări. În 2018, Csikszereda a reușit una din marile surprize din fotbalul românesc al ultimilor ani, dispunând acasă de Dinamo în Cupă, la 11 metri, după ce a fost 3-3 la finele celor 120 de minute. În 2022, în Liga 2, a fost 0-0 în partida jucată tot la Miercurea Ciuc.
MAI INSPIRAȚI ACASĂ
Trupa lui Robert Ilyeș a terminat pe 6 în play-off-ul Ligii 2, ajungând în baraj grație faptului că Hunedoara și Șelimbăr nu au drept de promovare.
Roș-negrii sunt la nu mai puțin de cinci eșecuri oficiale la rând, în trei din aceste partide ei nereușind să marcheze. O singură victorie are Csikszereda în ultimele zece dispute competitive, este vorba de un 2-1, acasă cu Corvinul, în 13 aprilie.
De altfel, harghitenii s-au arătat mai inspirați acasă în sezonul anterior de L2, opt din cele 11 triumfuri de campionat venind din propriul fief.
Cinci din ultimele șase meciuri de acasă ale Csikszeredei au avut ”1-2 goluri” la final.
UN EȘEC ÎN ȘAPTE PARTIDE
Elevii lui Zeljko Kopic sunt la două triumfuri succesive, după ce au încheiat play-out-ul cu un 2-0, tot acasă, cu UTA. Dinamoviștii au doar o înfrângere în ultimele șapte partide cu caracter competitiv, un 1-2 la Botoșani, în 26 aprilie.
Înainte de deplasarea la Miercurea Ciuc, alb-roșiii trebuie să fie precauți. În acest sezon, Dinamo nu a consemnat decât trei victorii ”afară” în SuperLiga. Uiltima izbândă din deplasare datează din 12 februarie, 2-0 la Farul.
Să mai amintim că jocurile lui Dinamo nu au generat foarte multe goluri de-a lungul campionatului, media din disputele bucureștenilor fiind de 2,2 goluri/partidă.
La oaspeți, revine în apărare fundașul Patriche, suspendat în tur.
ECHIPE PROBABILE
Csikszereda: Gyenge-Nagy, Kelemen, Csuros, Apro-Babati, Veres, Jebari, Gal-Andrezly-Jelena, Makrai.
Dinamo: Golubovic-De Moura, Patriche, Grigore, Homawoo, Amzăr-Bani, Milanovic, Gnahore, Pavicic-Politic.