Auckland City - Boca Juniors: Argentinienii au nevoie de multe goluri
În ultima etapă a grupei C de la Cupa Mondială a Cluburilor, Boca Juniors va juca împotriva lui Auckland City, pe Geodis Park din Nashville, Tennessee, marți, 24 iunie, de la ora locală 14:00 (22:00 în România). În mod normal, nu ar trebui să se pună problema învingătoarei. Contează însă scorul, pentru că Boca are nevoie de un succes la scor mare încât să mai spere la calificare.
AUCKLAND CITY, DEJA ELIMINATĂ
Auckland City a confirmat faptul că este cea mai puțin valoroasă echipă prezentă la această Cupa Mondială a Cluburilor. Formația din Noua Zeelandă este deja eliminată, după două partide în care n-a luat niciun punct, n-a marcat, dar a încasat 16 goluri. În primul meci, a luat bătaie cu 10-0 de la Bayern, iar, în a doua, cu 6-0 de la Benfica. Campioana din Oceania a avut însă o prestație mai bună în etapa a doua. ”Vulturii” din Lisabona au deschis scorul abia în prelungirile primei reprize, prin Di Maria, din penalty. Apoi, ultimele trei goluri au venit abia după minutul 75.
Teoretic, Auckland City poate evita ultimul loc în grupă, dar acesta este un scenariu suprarealist, având în vedere că trebuie să bată pe Boca pentru asta. Mai mult ca sigur, echipa condusă de Paul Posa și Ivan Vicelich va căuta să iasă mai onorabil din jocul de marți decât a făcut-o anterior. Și, poate, să încerce să și marcheze. E de urmărit și cine va fi în poartă. După ce a luat zece goluri cu Bayern, Conor Tracey i-a lăsat locul, cu Benfica, lui Nathan Garrow, care a avut zece intervenții, cele mai multe în acest turneu.
BOCA AȘTEAPTĂ AJUTOR DIN PARTEA LUI BAYERN
Boca Juniors a fost protagonista unuia dintre cele mai interesante meciuri de la această Cupă Mondială a Cluburilor. În prima etapă, a făcut 2-2 cu Benfica, pe Hard Rock Stadium din Miami Gardens, într-o partidă în care a condus cu 2-0 și în care au fost trei cartonașe roșii. Unul în afara terenului, pentru Ander Herrera, care a fost suspendat patru meciuri, și alte două pe teren, pentru Belotti, care a lăsat-o pe Benfica în zece la 2-1 pentru Boca, și unul pentru Figal, eliminat în final, la 2-2.
Minutul 84 pare să fie unul cu ghinion pentru formația din Buenos Aires. Cu Benfica, atunci a dat Otamendi golul de 2-2. Cu Bayern, în etapa a doua, atunci a venit reușita decisivă a lui Olise. Bavarezii s-au impus cu 2-1, după ce, anterior, Kane deschisese scorul, iar Merentiel egalase în 66. Cu un singur punct după primele două meciuri, Boca așteaptă acum ajutor de la campioana Germaniei. Gruparea argentiniană se califică dacă va câștiga cu Auckland City, Bayern va bate pe Benfica, iar scorurile din cele două partide vor întoarce golaverajul în favoarea echipe lui Miguel Angel Russo. Deocamdată, Benfica are +6, iar CABJ, -1. Marți, Ander Herrera și Nicolas Figal vor fi suspendați, Ayrton Costa e indisponibil din cauza unei accidentări, iar Marcos Rojo și Edinson Cavani sunt incerți.
ECHIPELE PROBABILE
Auckland City: Garrow - Murati, Boxall, den Heijer, A. Mitchell, Lobo - D. Yoo, Garriga, Ilich, Manickum - Bevan.
Boca Juniors: Marchesin - Advincula, R. Battaglia, M. Pellegrino, L. Blanco - T. Belmonte, Zenon - E. Zeballos, C. Palacios, A. Velasco - Merentiel.