Arsenal – Liverpool: Meci de titlu pe Emirates
Etapa a 9-a din Premier League se încheie cu un meci uriaș, Arsenal – Liverpool (duminică, ora 18:30). Dacă în acest weekend nu s-ar fi jucat și Real Madrid – Barcelona, probabil că evenimentul de pe Emirates ar fi putut fi declarat meciul săptămânii. Cele două formații sunt în lupta pentru titlu. Deși „tunarii” sunt mai bine cotați, „cormoranii” au un avans de patru puncte.
ARSENAL A PIERDUT PUNCTE DOAR ÎN JOCURILE ÎN CARE A AVUT ELIMINAȚI
Derby-ul cu Liverpool nu vine în cel mai bun moment pentru Arsenal. În runda trecută, londonezii au suferit primul eșec al sezonului, 0-2 la Bournemouth. Iar Mikel Arteta nu va putea alinia cel mai bun „11”. Este certă absența a doi jucători cheie: Martin Odegaard este accidentat, iar William Saliba, suspendat. De asemenea, prezențele lui Riccardo Calafiori și Bukayo Saka sunt incerte.
Arsenal nu a pierdut însă în 2024 două meciuri la rând. De asemenea, Emirates este un teren de unde se pleacă greu cu victorie. În campionat, în acest an calendaristic, doar Aston Villa a câștigat în fieful „tunarilor”, cu 2-0. În acest sezon, băieții lui Arteta au înregistrat trei victorii și o remiză cu Brighton (1-1). În acest joc fără victorie, Arsenal a jucat o repriză în inferioritate numerică.
Arsenal are o problemă cu cartonașele roșii. În primele opt runde, „tunarii” au terminat deja trei jocuri cu un om mai puțin pe teren. Sunt practic meciurile în care nu au câștigat, cu Brighton, Manchester City (2-2) și Bournemouth. În momentul eliminărilor, echipa lui Arteta era în avantaj cu Man City și Brighton și la egalitate cu Bournemouth.
Londonezii speră ca eliminarea lui Saliba din runda precedentă să nu îi coste și mai mult. De la începutul sezonului trecut, fundașul francez nu a pierdut niciun minut în Premier League. Potrivit Opta, de la debutul lui în 2022 la Arsenal, Saliba a ratat doar 11 jocuri. Cu el în teren, gruparea de pe Emirates a avut un procentaj de 74% meciuri câștigate. Fără el, procentul este de 45,5%.
LIVERPOOL FUNCȚIONEAZĂ LA NIVEL ÎNALT ȘI CU ARNE SLOT
Începutul de poveste al echipei Liverpool cu Arne Slot la comandă a fost cât se poate de interesant. „Cormoranii” au câștigat 11 din cele 12 jocuri în toate competițiile. Singurul eșec a venit în Premier League, pe teren propriu cu Nottingham (0-1), dar asta nu i-a împiedicat să fie în fruntea ierarhiei după opt etape.
Dacă își vor trece în cont un succes și pe Emirates, The Reds vor înregistra al doilea cel mai bun start din istoria Premier League. Ultima dată când a adunat cel puțin 24 de puncte după nouă jocuri s-a întâmplat în sezonul 2019/2020 (25 de puncte), clubul a cucerit și titlul.
Liverpool are o echipă dinamică, dar evident că apărarea a jucat și ea un rol foarte important. Doar 3 goluri au primit „cormoranii” în primele opt jocuri ale sezonului, cele mai puține din campionat. În deplasare, trupa lui Arne Slot a primit gol doar la Wolverhampton (3-1). Golaverajul în patru victorii a fost 8-1.
La fel ca și Arsenal, Liverpool are două absențe notabile din cauza problemelor medicale, doi jucători care ar fi fost titulari. Este vorba despre portarul Alisson și atacantul Diogo Jota. Cei doi oameni pot fi mai ușor de înlocuit de Liverpool.
CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM
Arsenal a câștigat ultimele două meciuri cu Liverpool disputate pe teren propriu în campionat, cu 3-2, respectiv 3-1.
Mai mult, „tunarii” nu au pierdut în fața „cormoranilor” în ultimele două sezoane în Premier League. Pe Anfield, ambele jocuri s-au încheiat cu remiză.
În ultimele patru partide directe au marcat ambele echipe.
ECHIPELE PROBABILE
Arsenal: Raya; Timber, White, Gabriel, Zinchenko; Merino, Partey, Rice; Saka, Havertz, Martinelli
Liverpool: Kelleher; Alexander-Arnold, Konate, Van Dijk, Robertson; Mac Allister, Gravenberch; Salah, Szoboszlai, Diaz; Nunez
Foto: Getty Images