Alcaraz - Paul: echilibru în confruntările directe
Carlos Alcaraz și Tommy Paul se întâlnesc în al doilea sfert de finală de la Wimbledon, marți, 9 iulie, pe No.1 Court. Spaniolul este favorit în acest duel, însă ar trebui să ne așteptăm la un meci relativ echilibrat, așa cum au fost și precedentele patru dintre cei doi.
Până acum, Alcaraz și Paul și-au împărțit victoriile. Ei s-au mai întâlnit în precedentele două sezoane, de fiecare dată pe hard. Prima dată s-a întâmplat în turul al doilea de la Montreal din 2022, cu aproximativ o lună înainte ca spaniolul să câștige primul său titlul de Grand Slam, la US Open și să devină în premieră lider mondial. În meciul din Canada s-a impus însă Paul, cu 6-7(4), 7-6(7), 6-3. Carlitos s-a revanșat în turul al patrulea de la Miami, dn 2023, când l-a bătut pe american, cu 6-4, 6-4. Anul trecut, au mai avut loc alte două dueluri, ambele în Masters-urile de înainte de US Open. Tommy a câștigat la Toronto, în sferturile de finală, cu 6-3, 4-6, 6-3, iar Alcaraz, în runda a treia de la Cincinnati, 7-6(6), 7-6(0), 6-3.
ALCARAZ A ÎNCHEIAT PRIMA SĂPTĂMÂNĂ CU EMOȚII
Carlos Alcaraz a început acest an cu un sfert de finală la Australian Open, unde a pierdut în fața lui Alexander Zverev. A mers apoi în Golden Swing-ul sud-american, unde lucrurile n-au decurs conform așteptărilor, el acuzând și probleme medicale. A trecut peste acestea, câștigând trofeul la Indian Wells, acolo unde i-a învins în ultimele trei meciuri pe Zverev, Sinner și Medvedev. La Miami, a pierdut în fața lui Dimitrov, în sferturile de finală, după care și-a început sezonul pe zgură abia la Madrid, un alt turneu încheiat tot în sferturi, cu un eșec contra lui Rublev.
Alcaraz a continuat să acuze probleme fizice și în luna mai, sărind peste Roma, înainte de Roland-Garros. S-a impus însă la Paris, câștigând al treilea Slam din carieră. A avut însă două meciuri foarte grele în final, după ce, în primele cinci, cedase un singur set și acela contra lui Jesper de Jong, în runda secundă. În semifinale, l-a învins pe Sinner, iar, în finală, pe Zverev, de fiecare dată în cinci seturi și după ce a fost condus cu 2-1.
Pe iarbă, Alcaraz a mers la Queen's Club înainte de Wimbledon, dar și-a încheiat rapid aventura, cu un eșec în fața lui Draper, în turul al doilea. La All England Club, acesta a avut doi adversari relativ accesibili în primele două runde. N-a cedat set nici cu Mark Lajal din Estonia și nici cu Aleksandar Vukic din Australia, însă ambele meciuri le-a început cu câte un tie-break. A încheiat prima săptămână cu un test greu, în fața lui Frances Tiafoe, meci în care a fost condus cu 2-1 la seturi. A câștigat cu 5-7, 6-2, 4-6, 7-6(2), 6-2, după ce a gestionat foarte bine finalul manșei a patra. Duminică, acesta a reușit să-l învingă pe Ugo Humbert. A început bine, dar a avut o cădere în setul al treilea. În al patrulea, a reușit să fie suficient de atent și a câștigat cu 6-3, 6-4, 1-6, 7-5, evitând încă un decisiv.
NOUĂ VICTORII LA RÂND PENTRU TOMMY PAUL
Tommy Paul încearcă să-și facă loc în Top 10 ATP la acest turneu. Este în cel mai bun moment al sezonului, el ajungând la nouă victorii consecutive, toate pe iarbă. Anterior, americanul a mai avut o serie bună în februarie, pe teren propriu. După ce n-a impresionat în Australia, el a reușit să câștige trofeul de la Dallas, după care, în săptămâna următoare, a pierdut finala de la Delray Beach, în fața lui Fritz.
Până să treacă pe iarbă, Paul se mai poate lăuda în 2024 cu două semifinale de Masters. Prima a fost în martie, la Indian Wells, unde l-a bătut Medvedev, în trei seturi, iar a doua, pe zugra de la Roma, unde a cedat, tot în decisiv, în fața lui Nicolas Jarry. De la Roland-Garros, americanul a ieșit rapid, în prima săptămână, după un eșec împotriva lui Cerundolo, în turul al treilea, astfel că și-a permis să înceapă rapid sezonul de iarbă, mergând la 's-Hertogenbosch. N-a stat însă mult în Țările de Jos, pentru că, a cedat în fața lui Korda, în sferturi, după ce-l bătuse pe Popyrin, în primul meci.
Tommy Paul și-a intrat însă în formă pentru Wimbledon la Queen's Club, unde a luat titlul. A cedat un singur set în cinci meciuri, în sfertul cu Draper, cel care tocmai îl bătuse pe Alcaraz. În semifinale, el și-a luat revanșa în fața lui Korda, după care l-a bătut pe Musetti, în finală. La All England Club, Paul a început în forță, cedând doar trei game-uri în primele două seturi cu Pedro Martinez. L-a pierdut pe al treilea, dar s-a impus însă în patru. A avut apoi un meci neașteptat de greu în fața lui Otto Virtanen, care l-a ținut cinci seturi pe teren, conducându-l și cu 2-1. După ce a scăpat de finlandez, Paul s-a impus în minimum de seturi atât cu Alexander Bublik, cât și cu Roberto Bautista Agut, cel mai greu moment fiind tie-break-ul setului secund cu spaniolul.
CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM
- Carlos Alcaraz a început turneul pe locul 3 ATP. Îl poate depăși pe Djokovic, dar nu și pe Sinner. În schimb, pot trece peste el Zverev și Medvedev.
- Tommy Paul a început turneul pe 13 ATP, dar poate intra în Top 10 începând cu săptămâna viitoare.
- În semifinale, învingătorul va juca împotriva lui Sinner sau Medvedev.
Sursă foto: Getty Images