Alashkert - CFR Cluj: Duel deschis
CFR Cluj va începe aventura în Europa împotriva armenilor de la Alashkert, după un start de sezon care ridică deja multe semne de întrebare. Ardelenii nu au început pe făgașul pe care și l-ar fi dorit, chiar și rezultatele din amicale fiind unele neconvingătoare. Cel mai problematic a fost chiar ultimul meci de pregătire dinainte de startul sezonului, când echipa antrenată de noul antrenor, portughezul Antonio Folha, a pierdut surprinzător împotriva celor de la Gloria Bistrița.
Înfrângerea din ultimul amical a fost un semnal de alarmă cu doar câteva zile înainte de debutul sezonului în Superliga, unul care a fost la fel de dezamăgitor. CFR Cluj a pierdut în prima deplasare a sezonului, la Galați, într-un meci în care a și primit două goluri. Feroviarii au pierdut pe final, în minutul 86, într-un duel în care adversarii au avut șapte ocazii mari și au dominat aproape la toate capitolele, cu excepția posesiei, care a fost, totuși, una destul de strânsă.
Pe lângă problemele legate de joc, CFR Cluj are mari probleme și în afara terenului. Echipa trebuie să plătească o datorie de 1,4 milioane de euro pentru a nu risca excluderea din cupele europene odată cu stagiunea 2027-2028 sau pentru a ridica interdicția la transferuri. Mai mult decât atât, există chiar pericolul intrării în insolvență. Aceste lucruri s-au văzut chiar în jocul de debut și pe teren, când antrenorul a fost nevoit să improvizeze, folosindu-l pe Djokovic în poziția de fundaș central și pe Abeid pe un post cu care nu este deloc obișnuit.
De partea cealaltă, nici la Alashkert lucrurile nu arată extraordinar. Armenii au debutat deja în Europa, după o dublă cu Yelimay Semey, echipă din Kazahstan. Cele două confruntări s-au terminat cu același rezultat, la indigo: 1-1. S-a intrat apoi în prelungiri, unde s-a înscris din nou, iar Alashkert a avut mare noroc să ajungă la loviturile de departajare, după ce a reușit o egalare incredibilă în minutul 121!
Un atu al formației armene este plusul pe care îl are la capitolul continuitate. Tehnicianul armean Vahe Gevorgyan se află pe banca echipei din vara lui 2025, acesta având doar 38 de ani. Sub comanda sa, echipa a avut o medie de 1,90 puncte pe meci, în 30 de partide.
Fiind doar începutul sezonului, calculele înaintea unei asemenea partide sunt destul de dificile. Totuși, cele două formații au arătat în ultimele săptămâni că au probleme în defensivă și primesc gol aproape în fiecare meci, dar reușesc și să marcheze. Astfel, varianta GG ar putea fi o alegere inspirată.
Echipe probabile:
Alashkert: Beglaryan – Terteryan, Cezar, Matiukhinm, Hakobyan – Farayola, Piloyan – Nalbandyan, Sabobo, Rafael Jesus - Toure
CFR: Vâlceanu – Braun, Abeid, Djokovic, Camora – Fica, Perianu, Muhar – Cordea, Șfaiț, Korenica