Al doilea Clasico al sezonului: momentul revanșei lui Real Madrid?
Este a treia ediție consecutivă a Supercupei Spaniei, în noul format de tip Final Four, care se va disputa între cei doi „granzi” spanioli. În 2023, s-a impus Barcelona cu 3-1 în ultimul act, în timp ce în 2024 a câștigat Real Madrid cu 4-1.
REAL MADRID A DOMINAT SUPERCUPA ÎN NOUL FORMAT
„Galacticii” au jucat finala de patru ori în precedentele cinci ediții ale competiției în formatul cu patru participante, câștigând trofeul de trei ori. Barcelona s-a impus o singură dată. Cu toate acestea, per total, Barcelona are mai multe titluri în Supercupă, 14, în timp ce „galacticii” au 13, având șansa să își egaleze marii rivali la acest capitol dacă vor câștiga duminică, 12 iunie, de la ora 21:00, la Jeddah.
După ce ambele au trecut, fără gol primit, de semifinale, Barcelona după 2-0 cu Athletic Bilbao, iar Real Madrid cu 3-0 de Mallorca, cei doi granzi se vor reîntâlni pentru a 258-a oară în Clasicul fotbalului din Spania. Până acum, „galacticii” s-au impus de 105 ori, catalanii, de 100, iar 52 de partide s-au încheiat la egalitate.
BARCELONA, VICTORIE CATEGORICĂ ÎN PRIMUL CLASICO AL SEZONULUI
În cel mai recent duel direct, în turul acestui campionat, Barcelona a spulberat-o cu 4-0 pe echipa lui Ancelotti, chiar pe Santiago Bernabeu. Înainte de acest eșec, Real Madrid câștigase precedentele patru dueluri directe oficiale cu marea rivală. În această serie a fost și finala Supercupei de anul trecut, câștigată de „Los blancos” cu 4-1, într-un meci în care Vinicius a înscris un hat-trick, iar pentru catalani a marcat Lewandowski.
De la meciul din turul campionatului, de pe Bernabeu, s-au schimbat însă multe. De atunci, Real Madrid a recuperat ecartul față de marea rivală, reușind chiar s-o depășească în clasament, pentru a urca pe locul 1. Barcelona e acum pe poziția a treia în competiția internă. În plus, elevii lui Ancelotti au câștigat un al doilea trofeu al sezonului, după ce au cucerit Cupa Intercontinentală. „Galacticii” ajung la ora acestui Clasico după opt meciuri la rând fără eșec - dintre care șapte victorii și o singură remiză.
BARCELONA ÎL POATE FOLOSI PE DANI OLMO
Barcelona a câștigat ultimele două jocuri disputate, 4-0 cu Barbastro, în Cupă, respectiv 2-0 cu Bilbao în semifinalele Supercupei. Asta după ce catalanii încheiaseră anul 2024 cu două înfrângeri consecutive, 0-1 cu Leganes și 1-2 cu Atletico Madrid, în Primera Division. Trupa lui Hansi Flick a pierdut de trei ori în ultimele opt meciuri oficiale, câștigând de patru ori și reușind un egal.
Ancelotti nu se poate baza nici la acest meci pe Dani Carvajal și Eder Militao, în timp ce Tchouameni, accientat în meciul cu Mallorca, este incert. La catalani, absentează Marc Bernal, Marc-Andre Ter Stegen, Hector Fort și Andreas Christensen. Dani Olmo și Pau Victor au fost între timp înscriși la Liga profesionistă de fotbal, astfel că vor putea fi folosiți de Hansi Flick.
CE MAI TREBUIE SĂ ȘTIM
- Real Madrid a marcat 3+ goluri în 7 din ultimele opt partide anterioare disputate
- Barcelona a încasat gol în șase din ultimele opt meciuri oficiale jucate
- Ultimele 9 meciuri disputate de Real Madrid au avut toate peste 2,5 goluri
- 8 din ultimele 10 meciuri jucate de catalani au avut peste 2,5 goluri
ECHIPELE PROBABILE
Real Madrid: Courtois - Lucas Vazquez, Asencio, Rudiger, Mendy - Camavinga, Valverde - Rodrygo, Bellingham, Vinicius - Mbappe
Barcelona: Inaki Pena - Kounde, Cubarsi, Inigo Martinez, Alejandro Balde - Casado, Pedri - Lamine Yamal, Dani Olmo, Raphinha - Lewandowski
Sursa foto: Getty Images