Al Ahly - Inter Miami: meciul de deschidere de la Mondialul Cluburilor
Al Ahly și Inter Miami se întâlnesc în primul meci de la Campionatul Mondial al Cluburilor, organizat de FIFA, în dimineața zilei de duminică, de la ora 03:00.
OPT MECIURI OFICIALE FĂRĂ ÎNFRÂNGERE PENTRU AL AHLY
Campioana Egiptului a încheiat sezonul rezultate bune, care i-au dat un oarecare optimism înainte de startul Mondialului Cluburilor. Al Ahly a legat opt meciuri consecutive fără înfrângere, atât în competițiile interne, cât și în cele internaționale, iar ultimele șase meciuri au fost victorii consecutive.
Înainte de startul competiției care se dispută în Statele Unite ale Americii, echipa pregătită de Jose Riveiro a jucat un meci amical împotriva echipei din Mexic, Pachuca și a pierdut la loviturile de departajare. Al Ahly a arătat și o apărare solidă de-a lungul ultimelor meciuri oficiale din campionat.
Pentru primul meci, formația egipteană nu poate conta pe Mohamed Abdallah, Reda Slim și Sair Mohamed, toți trei jucătorii fiind accidentați.
INTER MIAMI ARE PROBLEME CU ACCIDENTĂRILE
Echipa lui Lionel Messi, pregătită de către co-naționalul său, Javier Mascherano, intră în acest turneu pe fondul a două victorii consecutive în MLS. Inter Miami nu a dus-o atât de bine în acest sezon sub comanda antrenorului argentinian, iar înainte de cele două victorii consecutive venea după o serie de patru meciuri pe care nu le câștigase.
Avantajul formației americane este însă faptul că turneul se desfășoară în Statele Unite ale Americii, iar meciul cu Al Ahly are loc pe Hard Rock Stadium din Miami Gardens. Așadar, Inter ar trebui să se simtă încrezătoare, cel puțin la acest capitol și este de așteptat să debuteze cu o victorie în cadrul competiției care se desfășoară într-un nou format.
Inter Miami are însă probleme de lot mai serioase decât Al Ahly. Lui Javier Mascherano îi lipsesc nu mai puțin de șase jucători. Jordi Alba, Baltasar Rodriguez, David Ruiz, Drake Callender, Gonzalo Lujan și Yannick Bright sunt accidentați.
ECHIPELE PROBABILE
Al Ahly: Shenawy - Hany, Dari, Rabia, Debes - Koka, Attia - Shahat, Tawfik, Bencharki - Gradisar
Inter Miami: Ustari - Wieigandt, Falcon, Martinez, Allen - Allende, Cremaschi, Busquets, Segovia - Suarez, Messi
Foto: Getty Images