3, 2, 1, Start! Începe noul sezon din Formula 1: Verstappen pleacă din pole position în Bahrain!
Așteptarea a luat sfârșit! Prima cursă din noul sezon al Formulei 1 este programată astăzi, de la ora 17:00, iar emoțiile piloților și fanilor ating cote maxime. Ediția 2024 a celei mai importante competiții din sporturile cu motor debutează în Bahrain și se încheie pe 8 decembrie, la Abu Dhabi, pe circuitul Yas Marina.
Reperele sezonului 2024
În această ediție a sezonului din Formula 1, sunt programate 24 de curse, număr record pentru un an competițional. La fel ca în sezonul trecut, vor exista tot 6 etape care includ formatul „Sprint”. Acestea vor fi cele organizate la Shanghai (China), Miami (SUA), Spielberg (Austria), Austin (SUA), Sao Paulo (Brazilia) și Losail (Qatar).
La fel ca în 2023, caravana Formulei 1 va ajunge de 3 ori în Statele Unite, la Austin, Miami și Las Vegas. De altfel, SUA este singura țară care va organiza 3 Mari Premii, iar Italia va beneficia din nou de două curse, la Imola și Monza. 21 de țări vor organiza cele 24 de etape ale sezonului. O noutate este însă revenirea în circuit a Chinei. După 4 sezoane de absență, cursa de la Shanghai face din nou parte din programul „Marelui Circ”.
Țările din zona Golfului închid și deschid sezonul. După runda inaugurală din Bahrain, caravana se mută în Arabia Saudită, pentru ca ultimele două curse din 2024 să fie programate în Qatar și Emiratele Arabe Unite.
Final de eră la Mercedes
Pentru Lewis Hamilton, sezonul 2024 va fi ultimul la Mercedes, echipă la care a pilotat din 2013, câștigând 6 titluri de campion mondial. Legătura cu constructorul german este însă mai veche. La primul titlu cucerit de britanic, în 2008, bolidul McLaren era echipat tot cu un motor Mercedes. La finalul acestui an competițional, Hamilton va trece la Ferrari, unde îl va înlocui pe Carlos Sainz, în una dintre cele mai surprinzătoare mutări din istoria recentă a Formulei 1.
După doi ani consecutivi în care a cucerit titlul la constructori, Red Bull atacă noul sezon tot cu triplul campion mondial Max Verstappen, secondat de Sergio Perez, al doilea clasat în ierarhia generală din 2023. De altfel, niciuna dintre cele 10 echipe de pe grilă nu a schimbat piloții cu care a încheiat sezonul precedent. Singurele modificări sunt cele ale denumirilor constructorilor. AlphaTauri s-a transformat în Racing Bulls, subliniind și mai mult statutul de „soră” mai mică a team-ului Red Bull. Totodată, după ce marca Alfa Romeo a decis să se retragă din circuit, team-ul elvețian s-a transformat în Kick Sauber și va beneficia de un motor Ferrari în următoarele două sezoane, urmând ca, din 2026, propulsoarele să fie asigurate de Audi.
La Superbet, poți paria încă de acum pe echipa sau pilotul care va câștiga titlul mondial în 2024. Pe site sau în aplicație, găsești toate cotele Antepost pentru noul sezon de Formula 1. Max Verstappen este marele favorit la cucerirea celui de-al treilea trofeu consecutiv. Olandezul este urmat de Charles Leclerc, Lando Norris, Lewis Hamilton și Carlos Sainz. La constructori, tot Red Bull este cotată cu prima șansă la apărarea titlului din 2023, fiind urmată de Ferrari, Mercedes, McLaren și Aston Martin.
Verstappen începe sezonul în forță
Prima cursă din 2024 este în Bahrain, pe circuitul pe care s-au disputat și testele oficiale ale sezonului. Așa cum era de așteptat, chiar dacă rezultatele din antrenamentele libere, dar și din primele două sesiuni de calificări, au dat impresia că Red Bull este în regres, Max Verstappen a obținut cel mai bun timp în Q3. Olandezul, campionul ultimelor 3 sezoane, va pleca din pole position la Sakhir, unde a obținut, în urmă cu un an, prima victorie din carieră în Bahrain, tot după un pole position. Alături de actualul campion mondial, din prima linie a grilei, va pleca Charles Leclerc, câștigător în 2022 pe acest circuit.
George Russell și Carlos Sainz sunt piloții care vor pleca de pe locurile 3, respectiv 4, în timp ce Perez și Alonso împart a treia linie a grilei. Piloții McLaren, Norris și Piastri, au obținut timpii 7 și 8 ai calificărilor și vor lua startul înaintea lui Lewis Hamilton, recordmenul de victorii la Sakhir, cu 5 curse câștigate, și Nico Hulkenberg, surpriza calificărilor, în condițiile în care echipe mai bine cotate, printre care Aston Martin, Alpine sau Williams, nu au ajuns în Q3.
Calendarul complet al sezonului
- 02.03 – Sakhir (Bahrain)
- 09.03 – Jeddah (Arabia Saudită)
- 24.03 – Melbourne (Australia)
- 07.04 – Suzuka (Japonia)
- 21.04 – Shanghai (China)
- 05.05 – Miami (SUA)
- 19.05 – Imola (Italia)
- 26.05 – Monaco (Monaco)
- 09.06 – Montreal (Canada)
- 23.06 – Barcelona (Spania)
- 30.06 – Spielberg (Austria)
- 07.07 – Silverstone (Marea Britanie)
- 21.07 – Hungaroring (Ungaria)
- 28.07 – Spa-Francorchamps (Belgia)
- 25.08 – Zandvoort (Olanda)
- 01.09 – Monza (Italia)
- 15.09 – Baku (Azerbaidjan)
- 22.09 – Marina Bay (Singapore)
- 20.10 – Austin (SUA)
- 27.10– Ciudad de Mexico (Mexic)
- 03.11 – Interlagos (Brazilia)
- 23.11 – Las Vegas (SUA)
- 01.12 – Losail (Qatar)
- 08.12 – Yas Marina (UAE)
Super promoție!
La Superbet, cele 3 curse din luna martie sunt însoțite de o super promoție, care îți poate aduce un Pariu Gratuit în valoare de 20 de lei. Află aici toate detaliile și accelerează spre biletul câștigător!